A cheltuit 1 milion de dolari pe 37 de operații la față. Ce s-a întâmplat cu chipul tânărului în copilărie

Nathan a trecut prin 37 de operații doar la nivelul feței, ce au costat peste 1 milion de dolari.

Cum arată tânărul care a avut 37 de operații la nivelul feței

Shutterstock

Nathan, din Orlando, Florida, Statele Unite ale Americii, suferă de o boală genetică necunoscută, potrivit unui mini-documentar publicat pe canalul de YouTube Truly.

În documentar, tânărul a vorbit despre cum i-a afectat condiția viața și cum arată o zi obișnuită pentru el.

Tânărul s-a născut cu o condiție genetică necunoscută

Nathan s-a născut cu o condiție genetică necunoscută, ce a dus la o creștere anormală a feței sale în copilărie.

Citește și: La 23 de ani, o tânără se transformă încet în piatră. Cum e posibilă transformarea și ce o cauzează

În timp ce partea stângă a feței sale s-a dezvoltat normal, cea dreaptă a fost reconstruită prin cele 37 de operații, ce au costat peste 1 milion de dolari.

”Nu am avut nas când creșteam. Au luat un os din coaste și mi-au făcut nas,” a declarat Nathan. ”Nu am maxilar, mi-au luat tot din coaste. Condiția mea nu are nume, așa că îi spunem sindromul Nathan.”

”Am auzit că atunci când mă aflam în burta mamei, m-am înclinat pe partea dreaptă, și din acest motiv nu s-a dezvoltat,” a continuat tânărul.

”Am avut, în total, 37 de operații și estimez că au costat peste 1 milion de dolari.”

”Am aflat de condiția lui Nathan în a 12-a săptămână de sarcină,” a declarat Vicky, mama lui Nathan. ”Facturile sunt nesfârșite, dar nu e ceva la care te poți gândi, faci ce trebuie să faci și faci față facturilor cum poți mai bine. A avut prima operație când avea doar două săptămâni, a râs din prima zi.”

”Ca frate, Nate are foarte multă energie. Uneori prea multă, dar îl iubesc,” a declarat Kazandra, sora lui Nathan. ”E o persoană foarte bună, îți face plăcere să fii în preajma lui și mereu ne distrăm, de fiecare dată când suntem împreună.”

”Unul dintre lucrurile care îmi place la fața mea e ochiul meu fals, clar. Pot să-l scot, să fac glume cu alți copii. Dar, sincer, toată fața. O iubesc,” a declarat Nathan. ”Mă face să fiu cine sunt.”

”Prietenii mei sunt foarte importanți. Părinții și prietenii influențează genul de persoană care vei ajunge să fii. Joc baseball de aproape 8 ani, aș zice,” a declarat Nathan.

Citește și: Pielea micuței Harper Foy arată ca de plastic. De ce condiție suferă fetița de doar 5 ani

”Nu mi-a zis nimeni, dar cred că unele fete de care mi-a plăcut nu m-au plăcut și ele din cauza feței,” a continuat el. Tânărul a pus și bazele unui cont de TikTok, pentru care creează conținut. Tânărul e acum în anul 2 la facultate și a avut rezultate foarte bune la școală.

”Lucrurile nu au fost ușoare pentru el, dar e foarte puternic. Mă învață multe. Mă învață cum să fiu un părinte mai bun,” a declarat tatăl lui Nathan.

Ultimele știri